DISCLAIMER:

Articolul de față are caracter documentar și istoric. Orice intenție propagandistică este exclusă.

Nu este despre feminism, progresism, politici de gen, emancipare sau patriarhat, ci reprezintă o scurtă trecere în revistă a unor femei (s-au născut și au murit așa) care au impactat naționalismul românesc prin curaj și tenacitate, depășind conformismul timpurilor.

Unele reprezentante ale "sexului frumos" sau "slab" au cutezat să rămână în istorie alături de majoritatea covârșitoare a bărbaților în perioade cruciale ale poporului nostru. În timpuri desfigurate de ură și inechitate socială, acestea s-au încumetat să își însușească atribuții și activități uneori exclusiv masculine, realizând însă cu succes și sarcinile administrative pentru care au fost consacrate și "menite". Îngrijirea locuinței, "statul la cratiță", procrearea și educația copiilor realizate prin iubire, dăruire și credință, au fost completate de militarism concret, uneori chiar de acțiuni de instrucție paramilitară, demonstrând astfel că rolul femeilor este mult mai important și complex decât se considera.

Este adevărat că pentru astfel de "aroganțe" în asemenea perioade, uneori chiar și astăzi, femeile naționaliste ale României au trebuit să dea dovadă de o superioritate în gândire, atitudine și comportament, depășind barierele impuse de societate și mai ales vulnerabilitățile etichetate de alții.

Nu este despre supraomul lui Nietzsche, care în niciun caz nu ar fi fost femeie, nici despre "nulități cel mult simpatice al căror singur rol este să destindă bărbatul din tensiunea spiritului", cum le numea Cioran, și nici despre egalitarismul marxist sau despre teoriile constructiviste ale genului, implicând caracterul binar și rolurile de gen. Nici despre scopul mișcării feministe, acela de a face femeile nemulțumite de statutul lor și de a le încuraja să preia roluri masculine, adoptând inclusiv promiscuitatea sexuală. Nici despre feminismul care s-a metamorfozat ulterior în transgenderism, fiind în prezent inoculat în mod agresiv minorilor, iar conceptul de femeie rămânând unul discreditat.

De fapt, este depre martiri și victime ale unor regimuri distorsionate, femei persecutate pentru propria credință, care nu au renunțat nici în ultima clipă a vieții lor la speranța în această țară. Vorbim despre cioburile de pluș ale istoriei care ar trebui cunoscute și promovate, fără de care modernitatea nu ar fi putut să își construiască astăzi principiile. În istoria României femeile au jucat întotdeauna un rol esențial în lupta pentru independență, unitate și suveranitate națională. Femeile naționaliste române au fost printre acele personalități remarcabile care și-au dedicat viața și energia pentru a-și apăra țara și a promova valorile naționale.

Încă de la începutul secolului al XIX-lea, când România era sub stăpânire otomană și austriacă, femeile române și-au demonstrat loialitatea față de țară și dorința de independență. Elena Cuza, soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost una dintre primele femei care au susținut deschis ideea unificării Principatelor Române, Moldova și Țara Românească, într-o singură țară.

Revoluționarele de la 1848 au jucat, de asemenea, un rol esențial în lupta pentru independență. Printre acestea, se numără Ecaterina Teodoroiu, care a devenit simbolul luptei eroice în Primul Război Mondial, care s-a sacrificat eroic în bătălia de la Mărăşeşti, în momentul în care se afla în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române. Anterior, Cătălina Vasile Toderoiu, pe numele ei real, a fost luată prizonieră (în 18 octombrie 1916), însă a dat dovadă de sânge rece, împuşcând santinela germană care o însoţea și reuşind să evadeze alături de alţi combatanţi români aflaţi în situaţia sa.

Ulterior, într-o epocă în care România își căuta identitatea și stabilitatea politică, în perioada interbelică, femeile naționaliste au reprezentat un pilon de susținere pentru națiune. Ele au fost implicate activ în lupta pentru unitatea națională, învățământul național și emanciparea femeilor. Astfel, au contribuit la formarea unei generații de români conștienți de moștenirea culturală și istorică a țării lor.

Elena Bacaloglu (1878-1947), jurnalistă, critic literar și politiciană de dreapta, a devenit o susținătoare fermă a fascismului în curs de formare al lui Benito Mussolini. În 1921 aceasta a revenit în România și a dat naștere mișcării naționale fasciste italo-română, care a cumulat aproximativ 100 de membri și care a stabilit obiectivul de a consolida rădăcinile comune din cultura Italiei și a României, încercând, de asemenea, să propună un model ideologic similar cu fascismul italian. În cadrul activității sale, Elena Bacaloglu a tradus în limba română eseuri de Mussolini și Antonio Beltramelli și a format în 1921 un partid fascist, Mișcarea Națională Fascistă Italo-Română, care în 1923 a fuzionat cu un alt partid, formând Fascia Națională Română.

Într-o perioadă în care rolul femeii în societate se reducea la activitățile menajere, îngrijirea și educarea copiilor, rareori păstrarea feminității, în care dreptul la vot urma să fie obținut prin Constituția de la 1938, în interiorul Legiunii Arhanghelului Mihail, femeile aveau propriile lor organizații – Cetățuile. Printre aceste femei naționaliste s-a evidențiat prin ținuta morală exemplară, putere de jertfă și tenacitate în luptă, Nicoleta Constanța Nicolescu, prima femeie din cadrul Legiunii care a primit gradul de comandant. Ea a fost conducătoarea organizațiilor de femei de pe întreg cuprinsul țării, până în anul 1936, când conducătorul Legiunii a transferat-o în funcția de consilier personal.

Viziunea Nicoletei Nicolescu privind rolul femeii în cadrul Legiunii a depășit tiparul activităților femeii interbelice și a militat pentru o implicare mai activă în demersurile organizației, inclusiv în acțiuni comune cu cele ale bărbaților, precum cele paramilitare. Temeritatea și dăruirea s-au sfârșit însă prea devreme, prin martirizarea din 10 iulie 1939, în timpul prigoanei instaurate de Regele Carol al doilea. Chinurile și schingiuirile la care a fost supusă la doar 26 ani în beciurile Prefecturii Poliției București de Comisarul Patriciu nu au determina-o să se lepede de credința sa, rămânând fidelă crezului până la final. Conform celor relatate de Sofia Cristescu Dinescu în volumul "Pe firul amintirilor", ultimul ordin pe care l-a dat camaradelor sale, înainte de a fi ucisă, a fost: "De vă duce în lagăr, să spuneți că ordinul meu este să nu se dea nici o declarație, să nu se admită nici un compromis!".

Într-o scrisoare din 1937 către Nicolae Constantinescu, unul dintre cei trei Nicadori condamnați pe viață, Nicoleta Nicolescu a menționat: "Am îngenuncheat pe lespezi reci de biserică, ne-am rugat și am plâns; nu pentru voi, nu pentru noi, ci pentru că, din tot ce a lăsat Dumnezeu pe pământ, oamenii n-au înțeles nimic. Și, într-un târziu, ne-am pomenit zâmbind, pentru că, totuși, câțiva au înțeles."

În istoria mișcării legionare din România și numele Lucia Grecu rămâne unul notabil. Cu o personalitate puternică și un devotament neclintit față de idealurile și valorile mișcării, Lucia Grecu a jucat un rol esențial în promovarea și apărarea credinței și a națiunii române. A fost cunoscută pentru intelectul său ascuțit, dar și pentru abilitățile sale de orator, susținând fervent principiile mișcării, inclusiv cel al "morții pentru credință și țară". Astfel că în data de 5 februaruie 1939, a fost torturată pentru a denunța persoanele din organizație alături de care colaborase, însă fără a se obține nicio informație de la aceasta, fiind ucisă iar corpul său aruncat de la etajul 2 pentru a se încena o sinucidere.

Femeile naționaliste din România au avut un impact semnificativ asupra istoriei și identității naționale. De-a lungul secolelor, ele au luptat pentru independență, au promovat valorile și cultura românească și au rezistat regimurilor opresive. Contribuțiile lor au fost esențiale în modelarea istoriei și a societății românești și continuă să fie o sursă de inspirație pentru generațiile actuale și viitoare. Este important să recunoaștem și să promovăm aceste femei notabile pentru devotamentul și sacrificiul lor în slujba patriei.

"Si să vrem, camarade, să dăm țării acesteia o femeie mare, o femeie care nu șovăie, care călcându-se pe ea, închină tot: minte, inimă, voința neamului ei. Îndrăznește tot pentru el și moare pe redută cu gândul mereu înainte." - Nicoleta Nicolescu

              Women of Romanian nationalism

DISCLAIMER:

This article is documentary and historical in nature. Any propagandistic intention is excluded.

It is not about feminism, progressivism, gender politics, emancipation or patriarchy, but is a brief review of women (they were born and died like that) who impacted Romanian nationalism through courage and tenacity, overcoming the conformism of the times.

Some representatives of the "beautiful" or "weaker" sex dared to remain in history alongside the overwhelming majority of men in crucial periods of our people. In times disfigured by hatred and social inequality, they dared to take on duties and activities that were sometimes exclusively male, but they also successfully performed the administrative tasks for which they were consecrated and 'destined'. Household care, "sitting at the pot", procreation and education of children carried out through love, dedication and faith, were complemented by concrete militarism, sometimes even by paramilitary training actions, thus demonstrating that the role of women was much more important and complex than it was considered.

It is true that for such "arrogance" in such times, sometimes even today, Romanian nationalist women had to show superiority in thinking, attitude and behaviour, overcoming the barriers imposed by society and especially the vulnerabilities labelled by others.

It is not about Nietzsche's superhuman, who in any case would not have been a woman, nor about "at most sympathetic nullities whose only role is to unwind the man from the tension of the spirit", as Cioran called them, nor about Marxist egalitarianism or constructivist theories of gender, involving binary character and gender roles. Nor about the purpose of the feminist movement, to make women dissatisfied with their status and encourage them to take on male roles, including embracing sexual promiscuity. Nor about feminism subsequently metamorphosing into transgenderism, now being aggressively inoculated to minors, and the concept of womanhood remaining a discredited one.

In fact, it is the victims of martyrs and distorted regimes, women persecuted for their faith, who have not given up hope in this country for the last moment of their lives. We are talking about the shards of history that should be known and promoted, without which modernity could not have built its principles today. In the history of Romania, women have always played a key role in the struggle for independence, unity and national sovereignty. Romanian nationalist women were among those remarkable personalities who dedicated their lives and energy to defend their country and promote national values.

Since the beginning of the 19th century, when Romania was under Ottoman and Austrian rule, Romanian women demonstrated their loyalty to the country and their desire for independence. Elena Cuza, wife of the ruler Alexandru Ioan Cuza, was one of the first women to openly support the idea of unifying the Romanian principalities, Moldova and Wallachia, into a single country.

The revolutionaries of 1848 also played a key role in the struggle for independence. Among them was Ecaterina Teodoroiu, who became the symbol of heroic fighting in the First World War, heroically sacrificing herself at the Battle of Mărășești, when she was at the head of an infantry platoon of the Romanian Army. Earlier, Cătălina Vasile Toderoiu, her real name, was taken prisoner (on 18 October 1916), but she showed cold-bloodedness, shooting the German sentry accompanying her and managing to escape with other Romanian fighters in her situation.

Later, at a time when Romania was searching for identity and political stability, in the interwar period, nationalist women were a pillar of support for the nation. They were actively involved in the struggle for national unity, national education and women's emancipation. In this way, they contributed to the formation of a generation of Romanians aware of their country's cultural and historical heritage.

Elena Bacaloglu (1878-1947), journalist, literary critic and right-wing politician, became a staunch supporter of Benito Mussolini's nascent fascism. In 1921 she returned to Romania and gave birth to the Italian-Romanian National Fascist Movement, which had about 100 members and set the goal of strengthening the common roots in Italian and Romanian culture, while also trying to propose an ideological model similar to Italian fascism. As part of her work, Elena Bacaloglu translated essays by Mussolini and Antonio Beltramelli into Romanian and in 1921 formed a fascist party, the Italian-Romanian National Fascist Movement, which in 1923 merged with another party to form the Romanian National Fascio.

At a time when women's role in society was reduced to housework, caring for and educating children, rarely preserving femininity, when the right to vote was to be obtained by the 1938 Constitution, within the Legion of the Archangel Michael, women had their own organisations - the Citadel. Among these nationalist women, Nicoleta Constanta Nicolescu, the first woman in the Legion to receive the rank of commander, stood out for her exemplary moral conduct, strength of sacrifice and tenacity in battle. She was the leader of women's organizations throughout the country until 1936, when the Legion leader transferred her to the position of personal advisor.

Nicoleta Nicolescu's vision of women's role in the Legion went beyond the pattern of interwar women's activities and advocated for more active involvement in the organization's endeavors, including joint actions with men, such as paramilitary ones. Her courage and dedication ended too soon, however, with her martyrdom on 10 July 1939, during the persecution instituted by King Charles II. The tortures and beatings to which she was subjected at the age of 26 in the cellars of the Bucharest Police Prefecture by Commissioner Patriciu did not make her renounce her faith, remaining faithful to her creed until the end. According to Sofia Cristescu Dinescu's account in the book "On the thread of memories", the last order she gave to her comrades, before being killed, was: "If he takes you to the camp, say that my order is that no statement is to be given, that no compromise is to be admitted!".

In a 1937 letter to Nicolae Constantinescu, one of the three Nicadori sentenced for life, Nicoleta Nicolescu noted, "We knelt on cold church slabs, we prayed and we wept; not for you, not for us, but because, of all that God has left on earth, people have understood nothing. And, in a late hour, we found ourselves smiling, because a few did understand."

In the history of the legionary movement in Romania, the name Lucia Grecu remains a notable one. With a strong personality and an unwavering commitment to the ideals and values of the movement, Lucia Grecu played an essential role in promoting and defending the Romanian faith and nation. She was known for her keen intellect, but also for her oratorical skills, fervently upholding the principles of the movement, including that of "dying for faith and country". On 5 February 1939, she was tortured for denouncing the people in the organisation with whom she had collaborated, but no information was obtained from her, and she was killed and her body thrown from the second floor to stage a suicide.

Nationalist women in Romania have had a significant impact on national history and identity. Over the centuries, they have fought for independence, promoted Romanian values and culture and resisted oppressive regimes. Their contributions were essential in shaping Romanian history and society and continue to be a source of inspiration for current and future generations. It is important to recognise and promote these remarkable women for their dedication and sacrifice in the service of their homeland.

"And let us want, comrades, to give this country a great woman, a woman who does not falter, who by stepping on herself, worships everything: mind, heart, the will of her nation. She dares all for it and dies on the raft with her mind always forward." - Nicoleta Nicolescu