Teoriile Unipolară, Bipolară și Multipolară

Este un fapt evident că lumea în care trăim este împărțită în sfere de influență ale celor mai mari puteri actuale. În ceea ce privește această distribuție a puterii între marile state, disciplina Relații Internaționale prezintă trei teorii pentru sistemul internațional: unipolaritatea, bipolaritatea și multipolaritatea. Fiecare dintre acestea are propriile avantaje și dezavantaje, astfel fiind evident că ne vom întreba care dintre acestea este cel mai bun sistem, dar și care este aplicat în prezent.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, în primul rând ar trebui să stabilim cum putem defini puterea unui stat. O modalitate de evaluare este analiza factorului militar. Aici putem observa numărul personalului activ, a celui în rezervă, precum și masa de populație care poate fi înrolată, gradul de modernizare al armatei, dacă au suficient echipament pentru a-i satisface nevoile și, desigur, gradul de pregătire pentru cazul de război. Cele mai mari puteri militare actuale sunt Rusia, SUA, China, Japonia și Franța. Un alt factor care determină puterea unui stat este cel economic. Aici trebuie să avem în vedere PIB-ul, forța de muncă de care statul dispune, gradul de industrializare și numărul acordurilor comerciale active. Dacă ne uităm la cele mai puternice economii actuale, trebuie să amintim China, SUA, Germania și Japonia. O altă modalitate de a evalua puterea unei țări, și probabil cea mai importantă, este să vedem câte state influențează direct. Astfel singurele state care au sfere de influență proprii sunt China, SUA și Rusia.

Acestea fiind spuse, acum putem determina în ce fel de lume trăim analizând care și câte țări pot fi considerate puteri majore. Privind aspectele care fac un stat puternic, vedem că SUA și China sunt prezente în toate cele 3 categorii, în timp ce Rusia și Japonia sunt prezente doar în două. Este clar că SUA și China sunt superputeri globale, dar cum rămâne cu Rusia și Japonia? Ei bine, în timp ce economia Rusiei nu este nici măcar aproape de cea a Japoniei, a Chinei sau a SUA, marea sa putere militară și sfera extinsă de influență pe care o are în Europa de Est, Asia Centrală și Caucaz o fac o superputere, Japonia fiind în dezavantaj deoarece este în interiorul sferei de influență a SUA și nu are una proprie. Deși Japonia este în mod clar o mare putere, nu poate fi considerată una dintre țările care au o influență majoră asupra cursului acțiunilor comunității internaționale și, prin urmare, nici asupra tipului de sistem internațional în care ne aflăm. Ținând cont de toate acestea, putem determina că trăim într-o lume multipolară (sau mai bine spus una tripolara, deși termenul nu este unul oficial și nici în totalitate corect), in care marile puteri sunt Rusia, China si SUA. Dar este sistemul internațional actual cel mai bun posibil? Pentru a ajunge la un răspuns adecvat, mai întâi, trebuie să analizăm ce înseamnă fiecare teorie și care sunt avantajele și dezavantajele ei.

Teoria unipolară prezintă un sistem internațional în care există o singură putere majoră, un singur stat care influențează și "stăpânește" restul, și care este de obicei numit hegemon. Dacă privim acest sistem asta fără a-I acorda prea multă gândire și cu prea mult idealism, am putea crede că este un sistem perfect, care asigură pacea, cooperarea și prosperitatea, deoarece nu există rivalitate și niciun motiv aparent de a lupta sau care să sugereze existența discordiei. Dar ceva ce putem trece cu vederea este faptul că această mare putere globală nu este neapărat binevoitoare, sau faptul că nu este obligatoriu să aibă ideologia pe care ne-am dori-o fiecare. Trebuie de asemenea să înțelegem că preferințele ideologice sunt subiective, iar astfel va exista mereu o diversitate în gândire care va creea dicordie și neliniște într-o astfel de lume. De asemenea, în acest sistem tirania și corupția ar fi mult mai ușor de întreținut, mai ales dacă există suficient sprijin pentru statul suzeran, caz în care este aproape imposibil să răsturnăm hegemonul. Acest sistem poate fi cel mai bun posibil numai în cazul unui "stăpân binevoitor", care cumva va satisface nevoile și preferințele fiecărui stat din sfera sa, precum și a majorității cetățenilor, fapt care este imposibil.

Teoria bipolară prezintă o lume împărțită între două superputeri. Acest sistem oferă o cantitate decentă de stabilitate și scade frecvența războaielor, datorită distrugerii imense care ar rezulta în urma unuia. Deși stabilitatea poate fi de scurtă durată în cazul tiraniei, deoarece încă o dată ar fi aproape imposibil să se aducă o schimbare în interiorul sferei de influență a fiecărui stat (deși este posibil așa cum s-a văzut în Războiul Rece, când lumea occidentală a reuşit să spargă Cortina de Fier sprijinind revoluţionarii anticomunişti din statele Pactului de la Varşovia). Încă o problemă este că războaiele, chiar dacă sunt rare, sunt mult mai devastatoare, mai ales acum că unele țări au arsenale nucleare uriașe. În concluzie, acest sistem are avantajele sale, iar dintr-o perspectivă obiectivă este mult mai viabil decât sistemul unipolar, însă tot nu poate fi considerat cu totul ideal.

Acum, să aruncăm o privire la teoria multipolară, despre care deja s-a vorbit puțin, întrucât a fost stabilit că este teoria care definește actualul sistem internațional, deși putem susține că nu este un sistem multipolar propriu-zis, întrucât există doar 3 sfere de influență și, de asemenea, pentru că China și SUA sunt considerabil mai puternice decât Rusia. Acestea fiind spuse, avantajele unei lumi multipolare propriu-zise ar fi flexibilitatea cu care ideologia poate fi schimbată (în mai bine sau în mai rău) și oferă, de asemenea, o posibilitate mai mare pentru fiecare țară de autodeterminare și de a-și proteja interesele și identitatea. De asemenea, trebuie spus că o lume multipolară nu oferă o prea mare stabilitate și, de asemenea, este un fapt cert că războaiele vor fi mult mai frecvente decât în ​​alte sisteme. Dar dacă ar fi să ne uităm la niște exemple mai concrete pentru această teorie, care ne-ar indica cum ar putea arăta lumea? Ce scenarii sunt probabile în acest tip de lume? Aici putem analiza o posibilă Uniune Pan-Arabă realizată în jurul ideologiei ba'athiste (ideologie pan-arabă chiar prin definiția sa), o Uniune Pan-Nordic așa cum o propun mișcări precum Mișcarea de Rezistență Nordică sau o uniune hispanica realizată in jurul ideilor falangiste (caz mai puțin probabil datorită popularității scăzute a falangismului în America Latină actuală), de identitatea catolică comună sau chiar de o posibilă uniune dintr-o inițiativă socialistă (caz care ar părea posibil într-un astfel de sistem internațional datorită orientări evidente de stânga în rândul guvernelor Sud-Americane, precum și Central-Americane sau Caraibene. Chiar dacă toate acestea sunt cazuri interesante, cel mai interesant ar fi conceptul de Intermarium sau așa cum este cunoscut în poloneză: Międzymorze, conceput care a fost prima data propus de Jozef Pilsudski, fost mareșal și prim-ministru al Poloniei în perioada interbelică. Intermarium înseamnă între mări, și indică aria geografică a alianței/uniunii. Această uniune, prin teorie, ar fi formată din țări din Europa de Est și Centrală, precum și din Balcani și țările baltice, la care se poate adăuga și Finlanda în funcție de versiunea propusă. Această idee nu este întocmai veche (perioada interbelică), dar nici nu poate fi considerată un concept nou. Scopul principal al acestei alianțe (sau chiar al uniunii în cazul în care aceasta este opțiunea aleasă în mod comun) ar fi cooperarea economică și militară între aceste țări mai mici, protejându-se astfel de agresiunea rusă și de influențele străine occidentale, ambele dorindu-și să-și exercite puterea și să-și extindă influnța în aceste regiuni relative vulnerabile. Ideologia unei astfel de alianțe ar putea varia de la ultranaționalism sau idei de renaștere a monarhiilor tradiționale europene la social-democrație și socialism sau comunism propriu-zis.

În concluzie, dacă ar fi să analizăm lucrurile dintr-o perspectivă cât se poate de obiectivă și de realistă, cel mai bun sistem ar fi unul multipolar propriu-zis, deoarece poate oferi posibilități nesfârșite diferitelor țări, ele putând fi realizate în lipsa intervenției unei mari puteri și fără vărsare de sânge, în cazul în care sunt dorite de popor. Flexibilitatea sa facilitează ideea că oamenii fiecărui stat pot să-și impună voința și să combată eventualele cazuri de tiranie și corupție atunci când și dacă apar. Celelalte două sisteme pot fi ideale doar în circumstanțe specifice greu de îndeplinit și pot fi foarte periculoase, cel unipolar din cauza posibilității unui hegemon tiranic și cel bipolar din cauza posibilității unei devastări nucleare totale. Lumea multipolară are propriile sale pericole și dezavantaje, dar în general rămâne cea mai bună alternativă dintre cele trei sisteme.